A supraviețuit unui atac cu acid. Acum face furori pe podiumul din New York

A supraviețuit unui atac cu acid. Acum face furori pe podiumul din New York
Publicat: 12/09/2016, 18:22

Anul trecut, Reshma Qureshi, în vârstă de 19 ani, a devenit cunoscută în mediul online datorită filmulețelor în care transmitea un mesaj important femeilor de pretutindeni când încerca să aducă în atenția publicului faptul că atacurile cu acid din India sunt mai frecvente decât se crede, scrie marieclaire.com.

Acum, are același mesaj puternic, dar îl transmite de pe podiumul de la Săptămâna Modei, care s-a deschis joi în New York.

Joi, 8 septembrie, Reshma a deschis prezentarea de modă a designerului indian Archana Kochhar, arătând fabulos într-o rochie de gală până în pământ, cu modele colorate și o parură delicată argintie.

„Această prezentare a fost foarte importantă pentru mine pentru că există atât de multe femei în situația mea, care sunt supraviețuitoare ale unui atac cu acid, iar ăsta e un mesaj de încurajare pentru ele”, a declarat Reshma, potrivit Associated Press.

„De asemenea, le arată oamenilor care judecă persoanele după aspectul fizic că nu ar trebui să judeci o carte după copertă – ar trebui să te uiți la toată lumea cu aceeași ochi”.

Reshma a fost victima unui atac cu acid, în 2014, în urma căruia și-a pierdut ochiul stâng și a suferit mai multe arsuri la nivelul feței.

Într-un interviu acordat BBC, aceasta a mărturisit că după și-a văzut chipul mutilat, a început să se gândească la suicid – dar după ce a lucrat cu organizația caritabilă „Make Love Not Scars/ Fă dragoste, nu cicatrici”, „a găsit curajul de a trăi și de a face ceva”.

Reshma a fost model și pentru Vaishali Couture ca parte a inițiativei lansată de FTL Moda: #TakeBeautyBack (Luați frumusețea înapoi), o colaborare cu Global Disability Inclusion și Fashion Week Online. Deloc surprinzător, a acaparat lumina reflectoarelor și acolo.

„Nu am crezut nici în cele mai mari visuri ale mele că așa ceva mi s-ar putea întâmpla. Să vin într-un loc atât de măreț și să merg pe un podium de asemenea grandoare”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...